Bijutieri şi verighete în Bucureşti

Dacă doriţi să vă faceţi verighetele la comandă, susţinând astfel şi ultimii bijutier rămaşi – nu comercianţii de verighete produse în masă – treceţi şi pe la Gelu Platon în magazinul Victoria. Îl găsiţi la parter, mergând drept înainte, după lift – scări, pe dreapta.

Când am căutat un bijutier am citit de domnul Artur de pe Bd. Carol. La câte laude se găseau la adresa lui mi-am zis că trebuie să ajung şi eu acolo…la pomul lăudat. Pentru mine a fost o pierdere de timp. Atâta dezinteres faţă de client am mai întâlnit doar la bugetari.

Venisem cu 2 dorinţe: vroiam o anumită nuanţă de aur galben (de model nici n-am vorbit), mai deschisă – nu se poate! El foloseşte nişte bobiţe de aur, pe care aşa le cumpără. Alte nuanţe nu sunt posibile. Apoi aveam un lănţişor, pe care vroiam să-l dau, dar dintr-o bucată vroiam un inel. Nu se poate! Merge doar să reproduci modelul, dar nu merită munca. Probabil n-arătam suficient de bogaţi pentru domnul bijutier.

Apoi am încercat la bijutierul din magazinul Victoria. Am avut noroc să dăm de el (de obicei este o fată acolo, dar îl cheamă dacă vrei să vorbeşti cu el. Ne-a zis că are atelierul în apropiere). Nuanţa: nicio problemă. Modelul: a înţeles exact ce vroiam, a făcut o schemă, ne-a sfătuit în legătură cu lăţimea pentru prietenul meu. Şi am găsit şi o soluţie pentru lănţişorul meu: a făcut un inel foarte subţire cu un canal pe mijloc, în care a montat o bucăţică de lănţişor.

O săptămână mai târziu au fost gata. Nuanţa este aproape cea pe care o vroiam, dar pot trăi şi cu asta. În rest arată foarte bine. La inelul cu lănţişor se vede puţin unde a unit capetele, dar mă gândesc că este destul de greu de făcut. Aşa că sunt foarte mulţumită cu toate. Spre deosebire de celălalt bijutier, care îl luase pe “Nu se poate” în braţe. Dacă vrei, se poate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s