Stomatolog în sectorul 6

Pentru ultimii 2 molari de minte am căutat un stomatolog mai aproape de mine, ştiind că nu strică să ajung cât mai repede acasă după intervenţie.

Găsisem medicul la care am fost atunci la spital la un cabinet din Militari, în zona Pieţei Veteranilor, Drumul Timonierului. Expertdentist se numeşte. Dar apoi am aflat că s-a mutat la alt cabinet, mult prea departe pentru mine. Dar cabinetul era destul de aproape şi, pe lângă aceasta, avea şi recenzii bune pe Google, aşa că l-am ales pe el.

Am sunat şi am întrebat cât mă costă extracţia unui molar de minte. 150 de lei, acelaşi preţ ca şi pe site-ul lor. Am mers să vadă radiografia (fără programare şi fără a plăti) şi apoi am fost sunată pentru a mi se comunica data şi ora intervenţiei. Era într-o joi şi mi s-a spus luni la 17. Chiar vorbisem cu 2 stomatologe la telefon şi ambele mi-au spus de luni. Întrebasem dacă este posibil mai devreme în ziua respectivă sau într-o zi anterioară, dar nu se putea, deoarece chirurga era plecată la o conferinţă.

Când am mers luni la ora comunicată, mi s-a spus că programarea era pentru lunea viitoare şi n-am înţeles eu bine, că am încurcat ora 5 cu data de 25.

Lunea viitoare nu mai puteam eu şi deodată s-a putut şi mai devreme, adică vineri. Cred că au vorbit cu altă chirurgă.

Vineri am mers la ora programată, ora 10, şi chirurga a apărut pe la 10:30. Intervenţia a fost extrem de scurtă (puteţi citi despre ea în articolul la care am făcut trimitere la început).

Când întreb cât face, mai să nu mi se facă rău. 500 de lei. Îmi scrie chitanţa, dau banii şi plec plină de nervi. Din 300 se făcuseră 500, adică 250 de lei per măsea, pentru o extracţie ca de măsea simplă. Şi întrebasem în prealabil la mai multe clinici, majoritatea având un preţ cuprins între 130 şi 170 de lei.

Scoaterea firelor a fost gratis. Dar nici măcar nu mi-a fost spus dacă e totul în ordine, dacă s-a vindecat ok.

Pe lângă toate acestea de mai sus, m-a deranjat şi faptul că nu sunt sincere. Mi-au spus că stomatologa pe care o căutasem eu iniţial a rămas acasă cu copilul după ce a născut, dar eu vorbisem cu ea şi ştiam că a început la alt cabinet.

Încă nu am găsit în apropierea mea un stomatolog de încredere, cu care să mă şi înţeleg. Chiar mă gândeam să merg aici în continuare, dar după atâtea încurcături şi semiadevăruri nu mai pot recomanda acest cabinet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s