Cabinet stomatologic Militari

Fiind în continuare în căutarea unui stomatolog am găsit o recomandare pentru un cabinet stomatologic la Gorjului, pe bulevard, chiar la ieșirea de la metrou, colț cu str. Cetatea de Baltă.

Așa am ajuns la început de august la medicul Irina Popa (sau Popescu, nu mai știu exact). A fost un control de rutină, dar mi-a descoperit o carie. A început lucrarea, fără să-mi spună că va pleca în concediu și că îmi pune o plombă provizorie pentru o lună până când se întoarce. Doar că eu urma să plec pentru o perioadă mai lungă la început de septembrie și nu puteam lăsa așa.

M-a transferat către colega ei, Mihaela Ceaușu. Deși cu programare, trebuie așteptat până la o oră pentru a ajunge la rând. Mi-a îndepărtat plomba provizorie, mi-a curățat și obturat canalele și mi-a pus plomba. Am întrebat dacă nu mai este nevoie de o radiografie, după finalizarea lucrării, și a spus că nu.

Nu a fost prima oară când am avut obturație de canal, dar mi-am zis că fiecare dinte e unic și reacționează diferit. Zilele treceau, însă durerea nu. Aveam dureri/senzație de apăsare dimineața la trezire sau când treceam cu periuța de dinți peste dinte. Am contactat-o pe doamna doctor (și soțul i-a zis de problema mea când a fost pentru el) în repetate rânduri, am cerut să merg să mă vadă, dar nu a vrut să-și facă timp pentru mine. Zicea mereu că va trece.

După aproape o lună în care nu prea se îmbunătățise situația, mi-am făcut o radiografie și cu ea am mers la un alt cabinet, Confort Dent (Iuliu Maniu nr. 182). Acolo mi s-a spus că nu au fost curățate bine canalele (plus un canal care nici nu a fost văzut) și s-a inflamat. Au urmat mai multe intervenții în care s-a remediat problema.

Dacă mergeam pe mâna doamnei Ceaușu, nu mi se descoperea inflamația. A trebuit să plătesc totul încă o dată, fără șanse de a primi bani înapoi pentru munca prost făcută. Dar măcar mi-a fost rezolvată problema.

Toate acestea s-au întâmplat în august/septembrie 2018. De atunci n-am mai avut nicio problemă cu acea măsea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s